Locatarii dintr-un bloc de locuințe din cartierul Tractorul, municipiul Brașov, au fost deconectați de la curent din 13 februarie. Aceștia, deși au achitat integral apartamentele în urmă cu câțiva ani, nu ar fi plătit sume solicitate în plus de dezvoltatorul imobiliar pentru a deveni „proprietari cu acte în regulă”.
Mai mulți locatari aflați în această situație au ales calea instanţei, vizând obţinerea unei decizii care să ţină loc de act de proprietate, informează Rador.
Surse din rândul acestora au declarat pentru Radio România Brașov că au fost solicitaţi în plus şi 30.000 de euro, dar au existat şi sume negociate. Reprezentanţii dezvoltatorului, contactați pentru un punct de vedere, încă nu au răspuns.
Sursa: Realitatea de Brasov