Senatoarea AUR Dorina Barcari solicită Guvernului implementarea unui plan național pentru deschiderea de centre moderne de asistență pentru persoanele cu dizabilități în toate județele, cu servicii de sprijin, recuperare și integrare socială.
Barcari atrage atenția că, în prezent, majoritatea persoanelor cu dizabilități sunt abandonate fie în grija familiilor epuizate, fie în centre învechite, subfinanțate și insuficiente. Ea consideră că România trebuie să își schimbe radical modul în care abordează această problemă.
„Persoanele cu dizabilități sunt cetățeni cu drepturi depline și trebuie tratate cu demnitate. AUR cere înființarea de centre județene moderne, cu personal calificat, terapii de recuperare și consiliere, pentru ca aceste persoane să aibă o viață cât mai apropiată de normalitate”, a declarat Dorina Barcari.
Senatoarea propune și crearea unui sistem de sprijin pentru aparținători – părinți, frați sau soți – care îngrijesc permanent o persoană cu dizabilități, sub forma unui salariu de însoțitor, dar și prin consiliere psihologică gratuită.
„O societate se vede după cum își tratează cei mai vulnerabili membri. AUR luptă pentru o Românie solidară, în care nimeni nu este lăsat în urmă”, a adăugat Barcari.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor
Email: [email protected]
Adresă: com. Tunari, sat Tunari, str. Geneva, nr. 20, parter, ap. 1, jud. Ilfov
CMF: 31250007, Cod mandatar financiar: A0B0C1D1E1