Restricții de tonaj, de astăzi, pe DN1!

restrictii trafic
CNAIR informează că începând cu data de 15.05 2020 reintră în vigoare prevederile Ordinului nr. 647/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul naţional DN1 (E60), sectorul Bucureşti – Ploieşti - Braşov.
Restricția se aplică pe sectorul cuprins între km 67+400 Ploiești (intersecție DN1 cu DJ236) și Brașov (intersecție DN1 cu DN1A), în următoarele intervale orare: de luni până joi, inclusiv,între orele 6:00 – 22:00;vineri si sambata, intre orele 00:00 – 01:00 și 05:00 – 24:00;duminica, intre orele 00:00 – 24:00;Pe sectorul cuprins între km 17+900 (limită oraș Otopeni) și Ploiești (intersecție DN1 cu DN1A), restrictia de circulație impusă autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone se aplică în următoarele intervale orare: de luni până joi, inclusiv, între orele 06:00 – 22:00;vineri, sâmbătă și duminică, între orele 00:00 – 24:00.Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Șituatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.CNAIR S.A.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:00 - Se ascut săbiile între Trump și cancelarul Germaniei. Merz îi avertizează pe tineri să stea departe de SUA
- 16:29 - Traseele montane de altitudine din Masivul Bucegi rămân închise
- 16:19 - România stă pe o avere uriașă, dar nu profită aproape deloc de ea. Prețul metalului pe care se bat marile puteri a explodat la bursă
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














