Polițiștii locali îi avertizează pe șoferii care parchează pe pistele pentru bicicliști

Polițiștii locali îi avertizează pe șoferii care parchează pe pistele pentru bicicliști
Poliția Locală desfășoară acțiuni pentru depistarea acestor conducători auto
Iuliu Maniu, Aurel Vlaicu, Kogălniceanu și Nicolae Iorga! Sunt câteva dintre arterele Brașovului, preferate de unii conducători auto care sunt indisciplinați și nu țin cont de faptul că în trafic sunt și bicicliștii.
Nu de puține ori, aceștia din urmă sunt nevoiți să ocolească mașinile oprite/staționate pe pistele special amenajate pentru participanții la trafic pe două roți, punându-și astfel viața în pericol. Trebuie știut faptul că Poliția Locală Brașov desfășoară acțiuni specifice susținute pentru descurajarea șoferilor care opresc/staționează în zone unde acest fapt este interzis. Așa că, aviz celor care au acest obicei, întrucât se pot trezi cu o surpriză neplăcută care să îi afecteze la buzunar!
Vorbim despre o campanie de informare și conștientizare (PISTA DE BICICLETE NU E PARCARE! NICI STAȚIA RAT! ȘI NICI TROTUARUL!), campanie adresată conducătorilor auto care îi „sfidează” în continuare pe bicicliști, oprind sau staționând pe benzile speciale destinate circulației acestora. Polițiștii locali de la Biroul Rutier vor oferi șoferilor flyere care conțin informații cu privire la aceste aspecte, pentru a le readuce aminte că nu sunt singuri pe străzile din oraș și trebuie să îi respecte pe toți participanții la trafic, fie ei pietoni sau bicicliști.
În atenția polițiștilor locali de la Biroul Rutier sunt și autovehiculele “uitate“ de proprietari pe trecerile de pietoni, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități - fără a deține acest drept - în stațiile de autobuz ori pe trotuar sau chiar în giratorii.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 11:20 - Cancelarul Merz merge la Washington pentru discuții decisive cu Trump. Iranul devine tema centrală
- 11:16 - Hotelurile din Emiratele Arabe au prelungit şederile pentru turiștii blocați în zonă
- 11:12 - MAE anunță măsuri urgente pentru românii blocați în Orientul Mijlociu
- 11:12 - TAROM programează pentru luni seară cursele speciale de repatriere a peste 300 de români din Egipt
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News










