Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina, la Săcele

politie
Echipajul de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Săcele, în timp ce desfășura activități de supraveghere a traficului rutier și patrulare pe DJ103A, ieri dimineața, s-a sesizat din oficiu cu privire la producerea unei tamponări.
În fapt, în jurul orei 07.15, un conducător auto, care conducea o autoutilitară pe DJ103A, în zona km 5, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a acroșat un autoturism, care circula pe același sens de mers, ulterior răsturnându-se, pe partea laterală, în șanțul ce mărginește partea carosabilă.La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul conducătorului auto al autoutilitarei rezultatul a fost 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului", instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Citește și:
- Invalid Date - Hubert Thuma îl provoacă direct pe Bolojan și îl somează să clarifice poziția față de Ilfov
- 11:11 - Alertă meteo: ploi, ninsori și viscol în aceste zone din țară
- 09:34 - Alertă alimentară în UE: Zeci de tone de carne de vită din Brazilia, contaminate cu hormon interzis, au ajuns pe piață
- 09:27 - Sindicatele din Educație protestează la Palatul Cotroceni și amenință cu grevă generală
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News





_24426c5f3f.webp)

_fa0439aeae.webp)



