Spitalul Județean Brașov, modernizat cu fonduri europene (VIDEO)

DSC_0041
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională „Centru”, Simion Crețu, au semnat, la Brașov, contractul de finanțare pentru proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov” cod SMIS 122508.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Operaţiunea 8.2.B: Unităţi de primiri urgenţe. Valoarea totală a proiectului este de 6.793.628,72 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR ajunge la 4.755.540,10 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă alocată din bugetul naţional se cifrează la 1.902.216,04 lei, iar valoarea cofinanţării eligibile a Județului Brașov este 135.872,58 lei. Practic, valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP - AM POR este de 6.657.756,14 lei (70,00% din valoarea eligibilă a proiectului).Prin intermediul proiectului, cabinetele medicale din cadrul Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean vor fi dotate cu 18 tipuri de echipamente și aparatură medicală de înaltă performanță, totalizând 83 de obiecte, în scopul creșterii calității serviciilor medicale și scurtării timpilor de așteptare pentru pacienți. Printre acestea se numără un computer tomograf, un aparat radiologic digital fix și unul mobil, tărgi pentru resuscitare, un echipament pentru intubație dificilă, sisteme de livrare a gazelor medicale, monitoare și alte echipamente necesare urgențelor medicale.Șase proiecte pe Axa 8 a POR, în valoare totală de peste 50,2 milioane de leiProiectul destinat Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean este doar unul dintre cele șase proiecte pe care Consiliul Județean Brașov le-a elaborat pentru dotarea cu aparatură și echipamente a unităților sanitare din subordine. Practic, peste 50,1 milioane de lei reprezintă fonduri europene destinate exclusiv îmbunătățirii actului medical practicat în instituțiile medicale din subordinea CJ. Iată stadiul proiectelor și fondurile accesate:
- Proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medică a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov” este depus spre aprobare la ARD Centru. În ședința din 27 septembrie 2018, plenul CJ Brașov a aprobat proiectul, cheltuielile legate de proiect și acordul de parteneriat între Județul Brașov – lider de proiect și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea implementării lui. De asemenea, au fost aprobate studiul de oportunitate, indicatorii tehnico-economici și anexa privind descrierea sumară a investiției propuse a fi realizată prin acest proiect. Valoarea totală a proiectului este de 10.699.627,60 lei (inclusiv TVA), iar cofinanțarea, în cuantum de 2% din valoarea eligibilă, pe care o asigură Județul Brașov este de 213.992,55 lei (inclusiv TVA).
- Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor sanitare ale Ambulatoriului Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov prin achiziționarea de dotări” este în faza de evaluare la ADR Centru. Prin intermediul lui vor fi cumpărate echipamente pentru dotarea Ambulatoriului de la acest spital. Valoarea totală a proiectului este de 10.573.045,28 lei (inclusiv TVA), iar contribuția Județului Brașov în cuantum de 2% ajunge la 211.460,91 lei (inclusiv TVA).
- Proiectul „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov” este depus la ADR Centru, fiind în evaluare. Cheltuielile totale ale proiectului sunt de 9.995.631,10 lei, din care 9.795.718,48 lei reprezintă fonduri nerambursabile și 199.912,62 lei înseamnă contribuția proprie a Județului Brașov.
- Proiectul „Îmbunătățirea accesului populației din județul Brașov la servicii medicale de urgență”, al cărui contract de finanțare a fost semnat anul trecut, valoarea totală fiind de 10.780.304,95 lei, prevede că investițiile derulate în perioada 2014-2018 sau aflate în desfășurare la nivelul unităților sanitare pot fi finanțate prin fonduri europene nerambursabile, în ceea ce privește achiziția de echipamente și aparatură medicală în ambulatorii și UPU/CPU. Beneficiarii proiectului sunt:
- Proiectul „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Brașov”, în cadrul căruia beneficiază de finanțări:
- Proiectul „Reparații capitale, modernizare, eficientizare energetică a Unității de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru” are contractul de finanțare semnat anul trecut și este în fază de implementare. Ofertele pentru proiectarea și execuția lucrărilor au ajuns în etapa de evaluare tehnică. Valoarea totală a proiectului este de 8.584.757,90 lei, din care cheltuielile totale eligibile sunt de 6.346.926,02 lei. Din totalul eligibil, 6.219.987,50 lei reprezintă cheltuieli nerambursabile, iar diferența de 126.938,52 lei reprezintă contribuția proprie a Județului Brașov.
- Proiectul „Modernizare, dotare și eficientizare energetică a corpului S+P+7+M și corp extindere (de legătură) existent între corpul nou și corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Dr. A. I. Sbârcea Brașov”, al cărui contract de finanțare a fost semnat anul trecut, se află în implementare. În prezent se desfășoară procedurile de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor. Cheltuielile totale ale proiectului sunt de 26.552.919,96 lei, din care cheltuieli totale eligibile sunt în cuantum de 18.219.927,27 lei. Din totalul sumelor eligibile, 17.855.528,72 lei reprezintă cheltuieli totale nerambursabile, iar 364.398,55 lei este contribuția proprie a Județului Brașov.
- Proiectul „Consolidarea, modernizarea şi creşterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov”, aprobat la ADR Centru, a trecut de faza de precontractare, contractul de finanțare urmând să fie semnat în perioada următoare. Valoarea totală a proiectului este de 30.736.929,23 lei, din care 27.705.773,37 lei sunt cheltuieli totale nerambursabile, 565.423,94 lei reprezintă contribuția beneficiarului și 2.429.331,91 lei sunt cheltuieli neeligibile.
Citește și:
- 15:18 - Ceremonie la Moscova: Putin decorează soldați, pe fondul controverselor din războiul cu Ucraina
- 15:01 - Tensiuni comerciale între UE și SUA: eurodeputații vor să blocheze temporar acordul
- 14:04 - Jackpot uriaș la Joker: peste 10,6 milioane de euro în joc. Premii consistente și la Loto 6/49
- 13:21 - Tragedie în timpul serviciului: jandarm de 40 de ani, găsit fără viață pe stradă. Sindicatele acuză suprasolicitarea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

_fa0439aeae.webp)






_799d38831a.webp)


