Schimbări tehnice şi administrative la SR Braşov

Schimbări tehnice şi administrative la SR Braşov
Sorin Coraiu devine noul antrenor principal
Începând de astăzi, Sorin Coraiu devine noul antrenor principal, iar Cenk Firat este noul manager al clubului.
Ambii au semnat astăzi contractele, în prezența președintelui clubului Dinu Țurcanu și sunt optimiști înaintea reluării sezonului competițional.
Antrenorul Sorin Coraiu a declarat astăzi: ,,Împreună cu dumneavoastră, suporterii, fiecare echipă care va juca împotriva noastră se va afla mereu în dificultate. Asta vă promit eu. Îmi doresc ca la finalul fiecărui meci să putem veni la dumneavoastră, să vă privim în ochi și să spunem că am făcut tot ce a depins de noi. Vreau să înțelegeți că o să fim nevoiți să construim o echipă într-un timp cât mai scurt. Avem jucători tineri cu potențial”.
Cenk Firat devine de astăzi managerul general al clubului, după 3 ani de activitate în teren. Acesta a declarat următoarele: ,, De astăzi voi ocupa funcția de manager la echipa orașului. Este o onoare pentru mine noul rol la SR Brașov. Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru atașamentul pe care mi l-au arătat. Îmi doresc să vă pot întoarce dragostea și să ne bucurăm de fotbal împreună.”
SURSA: SR BRASOV
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:50 - O insulă de lux din Grecia evaluată la 8 milioane de euro a ajuns să coste cât un apartament
- 16:46 - În jur de 50 de cupluri LGBT cer României recunoașterea căsătoriilor încheiate în alte state UE
- 16:29 - Șeful Autorității Vamale Române scapă de arest. Mihai Savin a fost plasat sub control judiciar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














