FOTO Schimbări MAJORE în traficul din municipiul Brașov

circulatie (6)
Astăzi, în ședință comună, Comisia de Circulație și cea de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, au avizat soluția de circulație pentru zona de dezvoltare Bartolomeu Nord - Ocolitoarea Municipiului Brașov, str. Institutului, Spitalul Regional.
,,
În această perioadă firma cu care Municipalitatea are contract, Concept Realisation, lucrează la studiul de prefe
z
abilitate pentru Spitalul Regional. Unul dintre elementele necesare pentru elaborarea acestei documentații este cel referitor la circulația în zonă și modul în care acest spital va fi conectat cu orașul, dar și cu celelalte localități. Am reușit să identificăm o soluție de conectare a zonei direct cu ocolitoarea, printr-un sens giratoriu sub pasajul rutier de pe strada Institutului, astfel încât să existe un acces facil, iar străzile care duc spre viitorul spital vor fi străzi cu 4 benzi, două pe fiecare sens de circulație, atât dinspre ocolitoare, cât și dinspre oraș. Sper ca până la sfârșitul lunii mai să avem deja o forma a studiului de prefezabilitate, astfel încât să avansăm cât mai mult cu acest proiect major de investiții
”, a declarat primarul George Scripcaru, la finalul ședinței celor două comisii.[gallery columns="5" size="medium" link="file" ids="54728,54729,54730,54731,54732"]Soluția de circulație avizată presupune amenajarea unui sens giratoriu pe traseul ocolitoarei, sub pasajul care supratraversează ocolitoarea, strada Institutului. Între pasaj și amplasamentul CATTIA (Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri) va fi amenajată o bretea, cu 4 benzi (două benzi pe sens), care se va lega, printr-un alt sens giratoriu, cu strada Institutului. Din acest sens giratoriu, va pleca o stradă, tot cu 4 benzi, spre viitorul spital.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:39 - Misiune contra cronometru în Munții Bucegi. Trei persoane care participau la o competiție, scoși de salvatori din gheață
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














