Festivalul "Fulg de nea", astăzi, la Braşov

Fulg-de-nea
Direcția de Asistență Socială Brașov și Primăria Municipiului Brașov organizează marți, 10 decembrie 2019, începând cu orele 14.00, la Pensiunea Floarea Soarelui, din Brașov, str. Carpați, nr. 60, Carnavalul “Fulg de nea”.
Evenimentul este dedicat copiilor și tinerilor cu dizabilități din municipiul Brașov. Peste 200 de participanți sunt așteptați la carnaval, iar în așteptarea moșului în jurul bradului vom colinda,vom intra în atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă amintindu-ne tradițiile și obiceiurile strămoșești și ne vom antrena în diverse activități interactiv-distractive.În fiecare an ne bucurăm să avem alături invitați speciali, iar acum suntem gazde pentru Comunitatea Elenă Brașov, Grupa Puișorii a Grădiniței cu program prelungit nr. 5 Brașov, interpreta de muzică populară Anuța Săgneanca, precum și Daniela Vârlan. Momente magice vor oferi cei de la Clubul Oaki, iar sponsorii generoși au umplut sacul Moșului cu daruri pentru toți invitații. Carnavalul “Fulg de nea” încheie seria evenimentelor dedicate în anul 2019 acestei categorii sociale.Dacă „Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!” are ca scop dezvoltarea încrederii în forțele proprii, creativitatea și spiritul de echipă care să contribuie la maximizarea potențialului, respectiv la creșterea autonomiei personale și a stimei de sine a copiilor și tinerilor cu dizabilități, prin ,,O viață fără bariere” ne dorim să maximizăm potențialul copiilor și tinerilor cu dizabilități și să contribuim la depășirea limitelor personale, la diminuarea barierelor de atitudine și mediu, iar prin „Dizabilitatea dincolo de aparențe” promovăm talentul, curajul și perseverența persoanelor cu dizabilități, Carnavalul “Fulg de nea” este un moment așteptat cu bucurie în fiecare an, deoarece copiilor și tinerilor cu dizabilități din municipiul Brașov li se oferă șansa să se distreze și să se simtă integrați în comunitate.
Citește și:
- 17:30 - Zelenski respinge acuzațiile Moscovei despre arme nucleare: „Este doar o diversiune când Rusia pierde pe front”
- 16:53 - Apel la 112, intervenție rapidă și un șofer periculos scos din trafic pe DN1B. Poliția laudă vigilența unui participant la trafic
- 16:22 - Melania Trump, criticată pentru apariția de la un eveniment oficial de la Casa Albă. Ținuta Primei Doamne a stârnit controverse
- 16:14 - Ana Maria Păcuraru, analiză incendiară după discursul lui Donald Trump despre Starea Națiunii: președintele american a vorbit 107 minute
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











_24426c5f3f.webp)