Femeie tâlhărită și agresată sexual, la Făgăraș

talharie
Polițiștii din Făgăraș au reținut, pe o perioadă de 24 de ore, doi bărbați, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Făgăraș.
În fapt, o femeie din municipiul Făgăraș, Brașov, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa către domiciliul său, pe str. Negoiu din Făgăraș, a fost abordată de doi bărbați necunoscuți, iar sub pretextul faptului că se cunosc, unul dintre aceștia ar fi îmbrățișat-o, timp în care celălalt bărbat, profitând de neatenția sa, i-ar fi sustras telefonul mobil din buzunarul hainei.În urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii au identificat autorii faptei, iar în baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”tâlhărie calificată” și ”agresiune sexuală”, dosar instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.Pentru a evita să deveniți victime ale unor astfel de infracțiuni, Poliția Brașov vă recomandă următoarele:
Dacă aveți bani asupra dumneavoastră, țineți-i într-un loc greu accesibil.
Evitați să ţineţi bunurile în buzunarul de la spate al pantalonilor şi nu vă etalaţi în mod ostentativ banii.
Evitaţi pe cât posibil zonele aglomerate. Atunci când staţi la rând, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit.
Dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, căutaţi să vă schimbaţi locul.
Fiți circumspecți atunci când o persoană necunoscută se apropie prea mult de dvs, pretinzând că este o veche cunoștință și insistă să vă îmbrățișeze!
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_a3e751f258.webp)










