Este oficial! Maşinile pot circula cu cel mult 30 de km/oră în zona centrului istoric și în cartierul Șchei

Este oficial! Maşinile pot circula cu cel mult 30 de km/oră în zona centrului istoric și în cartierul Șchei
Regulile au fost aprobate de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Braşov
În Comisia de Circulație din data de 6.10.2021 au fost avizate următoarele propuneri de reglementare a circulației pe domeniul public:
1. Comisia de circulație a avizat favorabil propunerea primarului Allen Coliban de limitarea a vitezei de circulație a autovehiculelor la 30 Km/h, pe străzile din Centrul Vechi şi Șchei, începând de la Rectorat, str. N Bălcescu, str. Castelului. După avizarea planului privind semnalizarea și marcajele de către Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov și instalarea semnelor de circulație necesare, această limitare va intra în vigoare;
2. De asemenea au fost avizate propunerile Primăriei Brașov privind amenajare de alveole și trecere pentru pietoni în zona Grădiniței nr. 26 - str. Neptun nr. 1 bis; montarea de stâlpi pe trotuar - str. Independenței - str. Progresului; montarea unui indicator cu semnificația oprirea interzisă, str. Independenței - str. Progresului, în zona unde acesta nu există;
3. A fost avizată propunerea de construire ansamblu de locuințe colective S+P+2E+M, spații comerciale, sistematizare verticală, drumuri - Str. Nicolae Labiș f.n. faza D.T.A.C., dar proiectantul va trebui să facă o serie de modificări, la recomandarea comisiei;
4. Și solicitarea SPD Development pentru demolare construcții existente; construire locuință colectivă S+P+2E+M (6 apartamente) cu parter comercial și împrejmuire teren"- Str. Plevnei nr. 12, faza DTAC, a fost avizată, cu obligația ca la ieșirea de pe proprietate să se meargă obligatoriu la dreapta;
5. O altă solicitare avizată de comisia de circulație a fost cea a Jebeleanu Invest SRL pentru construire 3 imobile de locuințe colective cu spațiu de alimentație publică la parter (comercial)"- Str. Ioan Popasu f.n., faza DTAC, cu condiția amplasării mai multor platforme de colectare a deșeurilor;
6. Comisia a avizat și solicitarea de amenajare a unui drum privat în zona str. Plopilor;
7. Și solicitarea SC Brasov Imobiliara, Pegasus Real Estate SRL, pentru "realizare acces în incintă" - Str.Brânduşelor - faza DTAC a primit avizul Comisiei de Circulație.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














