Două accidente rutiere, în această seară, la Brașov

politie
Două accidente rutiere au avut loc, în această seară, în municipiul Brașov. Doi pietoni au fost loviți de autoturisme, potrivit IPJ Brașov.
În primul accident, un conducător auto, în vârstă de 47 de ani, care conducea un autovehicul pe strada Carpatilor din municipiul Brașov, a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 51 de ani.
"Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal", a declarat agentul de poliție Nadia Olaru.
În cel de-al doilea incident rutier, produs tot în această seară, un conducător auto, care conducea un autovehicul pe strada Independenței din municipiul Brașov a surprins și accidentat un pieton. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Citește și:
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
- 20:48 - Imagini în premieră din buncărele subterane ale Kievului. De unde a condus Zelenski rezistența Ucrainei
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_fa0439aeae.webp)








