Donatorii de sânge, așteptați și la Brașov!

sange
Informația a fost confirmată chiar de către managerul Centrului de Transfuzie Sanguină de la Brașov, Camelia Roșu.
Aceasta a declarat, pentru
Realitatea de Braşov,
că în municipiul nu avem o criză de sânge. Asta deși zilele trecute la centru au venit mai puțini donatori faţă de o perioadă normală. Chiar și așa la centrul de transfuzii din orașul nostru a fost suficient sânge pe stoc, astfel că unitatea a putut să își onoreze, fără probleme, toate comenzile către spitale.Mai mult, de aseară, de când ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că toţi românii care vor să doneze sânge au derogare de la Ordonanţa Militară, braşovenii au venit, astăzi, în număr mare la centrul de transfuzii sanguine. Dacă doriţi să donaţi sânge, pentru că este o nevoie permanentă, sunteţi aşteptaţi în număr cât mai mare la unitate de recoltare de pe strada Victor Babeş, la numărul 21, în intervalul orar 7.00 – 12.30.
În fiecare zi, de mai multe ori, curățăm totul, am luat măsuri drastice de igienă, suplimentate în această perioadă. Rugăm brașovenii care sosesc la centrul nostru să se conformeze noilor reglementări impuse de apariția COVID-19 în orașul nostru. Îi rugăm să vină să doneze, întrucât deși acum nu avem probleme, mereu este nevoie de sânge
- Camelia Roșu, manager Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov.
Citește și:
- 18:55 - John Healey vrea trupe britanice de menținere a păcii în Ucraina. Rusia avertizează: „Va prelungi războiul”
- 18:16 - Wiz Khalifa rămâne cu pedeapsa de 9 luni de închisoare. Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă
- 18:00 - Viktor Orbán pierde teren în sondaje și rămâne la 20% în urma opoziției. Trupe trimise la granița cu Ucraina
- 17:15 - Instagram va notifica părinții când adolescenții caută informații despre automutilare și suicid
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











