Ce taxă se micșorează, anul acesta, la Făgăraș?

Serviciul Taxe și Impozite (1)
Taxele și impozitele locale de la Făgăraș nu se majorează.
Bonificația de 10% este valabilă până în luna martie, iar taxa de salubritate s-a micșorat. Taxele și impozitele nu se majorează nici anul acesta, iar prima zi în care făgărășenii le vor putea achita este joi, 9 ianuarie. Singura modificare este reprezentată de indexarea ratei inflației, impuse de guvern și calculată la 4,63%.Taxa specială de salubritate a fost micșorată din 1 ianuarie, la 9 lei/persoană/lună. Persoanele juridice vor plăti, la sediul Salco Serv, 120 de lei/mc. Atenție, restanțele vor fi încasate conform taxelor aferente anilor precedenți.Tot de la 1 ianuarie, sunt supra impozitate clădirile degradate care pun în pericol siguranța cetățenilor. Proprietarii care nu încep lucrările de reabilitare, în termen de 6 luni de la data primirii somației, vor plăti impozit între 300% și 500% – în funcție de stadiul de degradare a clădirilor.Obligaţiile la bugetul local al Municipiului Făgăraș se pot achita la ghişeele instituţiei în numerar sau cu cardul bancar, dar și prin internet la adresa www.ghiseul.ro. Contribuabilii beneficiază de o bonificaţie de 10% dacă plătesc până în 31 martie impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru întregul an.
Programul Serviciului Impozite și Taxe locale:
Luni 08:30 – 16:00Marți 08:30 – 16:00Miercuri 08:30 – 18:30Joi 08:30 – 16:00Vineri 08:30 – 13:00
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_a3e751f258.webp)










