CARAVANA MEDICALĂ „NU AM FĂCUT DESTUL”, LA CEA DE-A 11-A EDIȚIE

CARAVANA MEDICALĂ „NU AM FĂCUT DESTUL”, LA CEA DE-A 11-A EDIȚIE
Educație medicală pentru comunități
Organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), a 11-a ediție a caravanei „Nu am făcut destul” va ajunge, până pe 23 noiembrie, în mai multe sate din România, oferind gratuit testări și controale medicale esențiale.
Peste o mie de persoane vor beneficia de investigații menite să depisteze la timp afecțiuni oncologice și alte boli grave.
Testările includ analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, test pentru sângerări oculte din materiile fecale, măsurarea tensiunii arteriale, a glicemiei, a greutății, a înălțimii și calculul indicelui de masă corporală.
Acestea vor fi realizate de medici specialiști, asistente medicale și elevi voluntari din școli postliceale sanitare.
Calendarul caravanei
Fiecare localitate va fi vizitată de două ori: la prima vizită vor fi recoltate probe biologice, iar la cea de-a doua – după sosirea rezultatelor – medicii vor realiza investigații suplimentare.
Valoarea serviciilor medicale de care poate beneficia gratuit o persoană se ridică la circa 1.600 de lei.
Educație medicală pentru comunități
Pe lângă testări, caravana are și o componentă educațională. Pacienții din mediul rural vor primi informații despre prevenție și sănătate, materiale informative și sprijin în folosirea instrumentelor digitale pentru educație medicală.
„Prin această caravană încercăm să aducem asistența medicală mai aproape de oameni, mai ales acolo unde accesul la servicii medicale este redus sau greu accesibil. Prevenția și depistarea la timp a bolilor oncologice pot salva vieți, dar pentru asta trebuie să le oferim tuturor românilor șansa la testări gratuite, indiferent unde locuiesc”, a declarat Cezar Irimia, președintele FABC.
În cele 11 ediții anterioare, caravana a testat peste 12.600 de persoane din localități rurale din 34 de județe, cu ajutorul a peste 600 de medici, asistente și voluntari. Doar în ultimii șapte ani, au fost descoperite cel puțin 34 de cazuri de cancer (mamar, de prostată și de piele).
Citește și:
- 20:04 - Semnal de alarmă din Pentagon: pierderile SUA în Iran cresc. Patru militari morți și avioane F-15 doborâte
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
- 18:46 - Declarație de forță: Donald Trump nu exclude trimiterea trupelor terestre în Iran
- 17:55 - Crimă cutremurătoare într-un sat din România: bărbat găsit mort după două săptămâni. Iubita, principala suspectă
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











