Au fost premiați sportivii şi antrenorii braşoveni cu performanțe în 2021

Au fost premiați sportivii şi antrenorii braşoveni cu performanțe în 2021
Premiile au fost acordate de Consiliul Județean Braşov
La Consiliul Județean Brașov a fost organizată, astăzi, într-un cadru restrâns din cauza pandemiei de coronavirus, premierea sportivilor care au obținut rezultate notabile atât la individual, cât și pe echipe, la campionate naționale, europene, balcanice și mondiale.
În total, 200 de sportivi și antrenori brașoveni de la 19 cluburi au primit premii în bani, în funcție de performanțe. În premieră, anul acesta, Brașovul a avut un campion național la box, pe Marcel Nistreanu, de la clubul Ursache Box Brașov. Bugetul total alocat de Consiliul Județean Brașov pentru această premiere a fost de 220.000 de lei.
Au fost recompensați sportivii seniori sau juniori de peste 18 ani. Cele mai multe premii au mers către CS Dinamo Brașov, care a avut 34 de sportivi și 13 antrenori. CSU Brașov a avut 7 sportivi, echipa de baschet feminin și doi antrenori. Printre cluburile premiate s-au numărat CS Țara Bârsei 2011, CSS Brașovia, LPS Brașov, Dinamo Râșnov, ACS Olimpic Zărnești și CS Municipal, ultimul club cu 13 sportivi premiați.
Anul acesta, prin ghidul de finanțare, Consiliul Județean Brașov a acordat 500.000 de lei pentru 11 proiecte incluse în categoria „sportul de performanță”, la următoarele ramuri sportive: ciclism, handbal feminin, fotbal și înot. La categoria „sportul pentru toți” au fost finanțate 9 proiecte de aproape 400.000 de lei, la tenis, pescuit sportiv, orientare și handbal. Federația de Schi Biatlon a fost unica federație care a primit bani de la Consiliul Județean, aproape 120.000 de lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:04 - Ion Cristoiu, despre anormalul devenit normal: „Consultările cu AUR sunt obligație constituțională”
- 16:50 - O insulă de lux din Grecia evaluată la 8 milioane de euro a ajuns să coste cât un apartament
- 16:46 - În jur de 50 de cupluri LGBT cer României recunoașterea căsătoriilor încheiate în alte state UE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














