Polițiștii vă spun ce măsuri urgente trebuie să luați dacă sunteți victime ale violenței în familie!

Polițiștii vă spun ce măsuri urgente trebuie să luați dacă sunteți victime ale violenței în familie!
Polițiștii pot emite ordine de protecție provizorii până la 5 zile
Dacă vă confruntați cu situația de a fi victime ale violenței în familie, Poliția vă recomandă ca atunci când izbucnește un episod cu violențe fizice să sunați imediat la 112, iar dacă vă aflați în imposibilitatea de a ajunge la telefon, să strigați ca să fiți auziți de vecini și cereți ajutor.
Trebuie să știți faptul că atunci când sunt reclamate acte de violență domestică, pentru verificarea acestora şi în scopul obţinerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, poliţiştii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violenţă domestică au loc sau au avut loc în spaţiile respective.
Dacă situațiile o impun, polițiștii pot emite ordine de protecție provizorii până la 5 zile, impunând agresorilor mai multe obligații sau interdicții:
Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu.
Posibilii agresori trebuie să aibă în vedere faptul că, în exercitarea atribuţiilor de supraveghere a respectării ordinului de protecţie, organele de poliţie pun în aplicare măsuri de prevenire a nerespectării hotărârii, care pot consta în:
În cazul în care se constată sustragerea de la executarea ordinului de protecţie, va fi sesizat organul de urmărire penală. Sesizarea poate fi făcută atât de către victime, cât și de către martori.
Conform prevederilor legale, dacă persoana protejată prin ordinul de protecţie încalcă dispoziţiile acestuia, ea va fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea şi punerea în executare a ordinului.
Citește și:
- 09:42 - Cât costă un litru de carburant sâmbătă, 18 aprilie. Motorina, sub 9 lei
- 09:20 - Moarte suspectă la o biserică din Pitești. O femeie a fost găsită decedată într-o anexă
- 07:45 - Vremea se schimbă radical sâmbătă, 18 aprilie. Județele unde scad temperaturile și apar ploile
- 07:30 - Asigurările RCA ating noi recorduri de preț VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











