Protest spontan, în această dimineață, în cartierul Tractorul. 

Sute de brașoveni au ajuns la capătul răbdării și au ieșit în stradă. Nemulțumiți sunt cei care și-au cumpărat locuințe în blocurile noi din cartierul Tractorul. Aceștia nu au nici acum, după câțiva ani, asfalt. Nici municipalitatea, dar nici dezvoltatorul imobiliar nu se ocupă de această problemă. Un apartament în zonă costă circa 60.000 de euro, iar chiria pe o lună 300 de euro.

Primăria și constructorul își pasează responsabilitatea, dar nimeni nu face nimic concret. Astfel că sute de locatari stau, în continuare, fără asfalt și sunt nevoiți să parcurgă sute de metri de la șoseaua principală, până la scara proprie, pe un drum impracticabil. Pentru ca spiritele să nu degenereze, la fața locului au ajuns jandarmii și polițiștii.

Am avut nenumarate discutii cu cei din cartierul Tractorul, atat pe teren, cat si la Primarie, atat cu cei care locuiesc acolo, cat si cu dezvoltatorii. Acum cateva saptamani, domnul primar si domnul viceprimar Barabas s-au intalnit, la Primarie, din nou, cu reprezentantii locuitorilor din acea zona. Li s-a prezentat situatia in care sunt terenurile aferente strazilor, demersurile grupului de dezvoltatori care s-au mobilizat pentru a moderniza o parte dintre drumuri, precum si modul in care va interveni Primaria si ce lucrari putem face noi. Lucrarile pe care le vom face noi se pot realiza doar dupa aprobarea bugetului„, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

 

Articolul precedentRATBV închide circulația pe o linie de transport în comun
Articolul următorVIDEO Lebedele, atracția lacului de lângă Cetatea Făgăraș