Un accident de circulație a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe Ocolitoarea Brașovului.
Potrivit ISU Brașov, incidentul s-a petrecut la ieșirea spre Ghimbav. Au rezultat trei victime, dintre care una este încarcerată. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță și un echipaj cu apă și spumă. Mașina ar fi sărit peste giratoriul din zonă cu viteză. S-a răsturnat pe plafon și a revenit pe roți.
În autoturism erau patru persoane. Toate au fost transportate, conștiente, la spital. ISU a acționat pentru descarcerarea unei persoane din autoturism. Intervenția a fost foarte dificilă, pentru că mașina avea doar două uși, iar victima era pe locul din spate. A fost nevoie să se taie stâlpii vehiculului și să se îndepărteze scaunul din față. Victimele au vârste cuprinse între 23 și 31 de ani.