Actualitate· 1 min citire

Sancțiuni de aproape 40.000 de lei pentru șoferii indisciplinați

trafic politie

trafic politie

Realitatea de Brasov
Scris de Realitatea de Brasov Publicat: 11 iul. 2019, 13:10

În cadrul acțiunii, polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră au aplicat 182 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 38.000 lei, dintre care 164 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 18 pentru alte abateri, toate acestea fiind aplicate în temeiul prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice.Polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 9 permise de conducere, dintre care doua pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale și 7 pentru efectuarea manevrelor de depășire neregulamentară.De asemenea, au fost constatate doua infracțiuni privind siguranța circulației.Pe perioada sezonului de vară, având în vedere intensificarea valorilor de trafic, polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Brașov vă recomandă:

Să adaptați în permanență viteza la condițiile de drum și trafic!

Să efectuați depășiri în condiții de siguranță!

Să păstrați, în mers, o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față pentru a putea opri în condiții de siguranță!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate