Rată de promovare sub 33%, la Brașov, în a doua sesiune a Bacalaureatului

Rată de promovare sub 33%, la Brașov, în a doua sesiune a Bacalaureatului
900 de candidați s-au înscris în această sesiune
32,79% este rata de promovare în cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2021 în județul Brașov (înainte de soluționarea contestațiilor).
Ministerul Educației a publicat astăzi, 31 august, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2021.
Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelor și a prenumelor candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 32,79%, în creștere cu peste 3 puncte procentuale față de aceeași etapă de afișare din sesiunea august-septembrie a anului trecut: 29,31%. Au promovat 243 de candidați, dintr-un total de 741 de candidați prezenți. Cele mai multe medii se află în intervalul 6,00-7,00 - 207.
Precizăm că numărul de candidați înscriși în această sesiune a fost de 900.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 31 august, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 3 septembrie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Citește și:
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











