NICUȘOR DAN, PRIMA APARIȚIE DUPĂ SCANDALUL DOSARULUI ALEGERILOR. CE VA FACE PREȘEDINTELE DUPĂ SERIA DE GAFE LA NIVEL ÎNALT

NICUȘOR DAN, PRIMA APARIȚIE DUPĂ SCANDALUL DOSARULUI ALEGERILOR. CE VA FACE PREȘEDINTELE DUPĂ SERIA DE GAFE LA NIVEL ÎNALT
Prima apariție a lui Nicușor Dan după scandalul dosarului anulării alegerilor pe care l-a prezentat liderilor europeni reuniți la Copenhaga
Prima apariție a lui Nicușor Dan după scandalul dosarului anulării alegerilor pe care l-a prezentat liderilor europeni reuniți la Copenhaga! Președintele participă la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului din România. Prezența de astăzi a lui Nicușor Dan la ceremonie vine după o perioadă în care președintele a fost acuzat că a gafat de mai multe ori la evenimente oficiale importante.
Nicușor Dan: ”Avem obligația să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit, discursul xenofob, discursul care incită la ură.
Foarte multe familii au avut o imensă suferință pentru simplul motiv că aveau o altă aparteneță etnică.
Într-un moment al istoriei în care vedem tensiuni tot mai mari și vedem o aceeași tentație de a arunca vina pentru neîmpliniri personale sau sociale tot timpul către celălalt, avem obigația să avem în memorie și să păstrăm memoria acestui eveniment tragic, avem obligația să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit, discursul xenofob, discursul care incită la ură și într-un moment în care forțe ostile democrației încearcă să adâncească toate tensiunile și toate distanțele între grupuri sociale, culturale, etnice, din societatea noastră, avem obligația ca în manifestările noastre publice să încurajăm toleranța și discursul incluziv.
Este o obligație pe are o avem față de memoria victimelor și a tuturor celor care au suferit. Deci, să păstrăm memoria acestor oameni, să păstrăm memoria acestor suferințe și să acționăm astfel încât lucrurile acestea să nu se mai întâmple în România”, a spus președintele României.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











