Fără permis și băut, un tânăr a rănit trei persoane, după care a fugit de la locul accidentului

masina stalp
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rupea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, “vătămare corporală din culpă” și “părăsirea locului accidentului”, față de un tânăr în vârstă de 21 de ani din Apața.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 7 mai, în jurul orei 19.00, tânărul ar fi condus un autoturism pe strada Nouă din comuna Apața și ar fi lovit stâlpul unei porți. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, respectiv a unei femei în vârstă de 25 ani și a doi minori de 2, respectiv 15 ani, pasageri în autoturism. După producerea accidentului, victimele au fost transportate la spital pentru acordare de îngrijiri medicale, iar autorul a părăsit locul faptei, fiind identificat și depistat în scurt timp de către polițiști.La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemie. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Citește și:
- 15:18 - Ceremonie la Moscova: Putin decorează soldați, pe fondul controverselor din războiul cu Ucraina
- 15:01 - Tensiuni comerciale între UE și SUA: eurodeputații vor să blocheze temporar acordul
- 14:04 - Jackpot uriaș la Joker: peste 10,6 milioane de euro în joc. Premii consistente și la Loto 6/49
- 13:21 - Tragedie în timpul serviciului: jandarm de 40 de ani, găsit fără viață pe stradă. Sindicatele acuză suprasolicitarea
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

_fa0439aeae.webp)






_799d38831a.webp)


