ELEVII INTRĂ ÎN VACANŢA DE IARNĂ

ELEVII INTRĂ ÎN VACANŢA DE IARNĂ
Cursurile se vor relua din 8 ianuarie
Elevii intră în vacanţă de iarnă începând de vineri, după terminarea orelor.
Cursurile se vor relua din 8 ianuarie 2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Următorul interval de vacanță este programat, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025.
Vacanța de Paști va fi între 18 și 27 aprilie 2025.
În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.
În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.
Aprobarea modificării structurii anului şcolar se acordă în condiţiile asigurării parcurgerii integrale a programei şcolare, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:11 - Zelenski îi avertizează pe liderii care merg la parada lui Putin. Tensiune uriașă înainte de 9 mai
- 19:26 - Gabriel Oprea a transmis un mesaj de felicitare de Ziua SPP: 36 de ani de activitate
- 17:14 - Instabilitatea politică ne costă. Românii plătesc mai mult pentru energie și carburanți
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














