Trei bolnavi de coronavirus vor fi transferați de la Brașov, la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Transferul a fost anunțat de Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, pe pagina oficială de Facebook, potrivit Realitatea de Prahova.

Update ora 23.15:

Din păcate, unul dintre pacienți a murit chiar pe heliportul din Ghimbav. A suferit un stop cardio-respirator. Este vorba despre o femeie de 36 de ani, care suferea de obezitate. Astfel că, spre București, au mai plecat doar doi pacienți. Aceștia au ajuns la Băneasa, iar de acolo au fost transportați, cu ambulanța, la Spitalul Județean din Ploiești. Starea de sănătate a celor doi continuă să fie extrem de gravă. Până în acest moment, 12 braşoveni au murit din cauza infectării cu coronavirus.

Știre inițială:

Brașovenii vor fi transportați cu un elicopter de la Ghimbav, la București, iar de acolo cu Ambulanța, la Ploiești. Doi dintre pacienți suferă de obezitate, iar altul este dependent de dializă. “Tocmai am fost informați că trei pacienți infectați cu Covid-19, de la Brașov, vor fi transferați la Secția Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Ploiești! Prin ordin de la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cei trei pacienți intubați, aflați în stare gravă, vor ajunge cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență și nu la Spitalul Municipal Câmpina, unitate suport pentru pacienții cu Covid-19″, a anunțat președintele Consiliului Județean Prahova.

La Spitalul Județean a fost declanșat Planul Roșu și s-au luat deja toate măsurile care se impun într-o asemenea situație pentru primirea pacienților infectați cu coronavirus. Trebuie precizat că spațiul în care vor fi internați pe Terapie Intensivă este distinct, cu circuit separat, astfel încât să nu existe riscuri pentru ceilalți pacienți ai spitalului și pentru personalul auxiliar și medical”, a mai comunicat Bogdan Toader.

Corpul medical din cel mai mare spital prahovean este pregătit pentru a-i primi în siguranță pe cei trei pacienți aflați deja în stare gravă. Medicii sunt în alertă, gata să le acorde tratamentele necesare pentru a-i menține în viață și a le îmbunătăți starea de sănătate celor trei persoane transferate de la Brașov. Dispunem, pe lângă echipamentele de protecție necesare personalului medical, de aparatura specifică pentru menținerea funcțiilor vitale bolnavilor, iar tunelurile de dezinfecție montate în spital vor reduce orice risc de răspîndire a virusului la intrarea pacienților cu coronavirus proveniți din Brașov”, a informat președintele Consiliului Județean Prahova.

Foto și video: ISU BRAȘOV

Articolul precedentCOVID-19. Situaţia la zi, în judeţul Braşov!
Articolul următorCOVID-19: 21 de români infectați și-au pierdut viața astăzi! Țara noastră a ajuns la 545 de decese!