Un săcelean a încercat să lovească un polițist aflat în misiune, cu un topor
Incident în noaptea de joi spre vineri, în municipiul Săcele. În timp ce se afla în patrulare, un polițist a fost atacat de un localnic.
Totul a început aproape de ora 2.00 dimineața, atunci când polițiștii din Săcele, aflați în misiune împreună cu un jandarm, au fost sesizați că a fost spart un geam al Casei Fundației Ceangăilor. Ulterior, oamenii legii au găsit o persoană suspectă, ascunsă în spatele clădirii unei societăți comerciale. Aceasta s-a speriat și a luat-o la fugă. A fost somată să se oprească, nu a vrut, dar, mai mult, a și atacat polițistul cu un topor. Noroc că agentul s-a ferit la timp și nu a fost lovit.După o urmărire de mai bine de doi kilometri, suspectul s-a oprit, a aruncat toporul, a fost imobilizat și dus la secția de poliție. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Săcele, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru tentativă de tâlhărie calificată, tentativă de furt calificat și ultraj. Pe numele lui, Judecătoria Brașov a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.În urma verificărilor s-a stabilit că dintr-o magazie aflată în curtea fundației au fost furați mai mulți paleți cu lemne. A rezultat și că persoane încă necunoscute au încercat să sustragă bunuri din magazia unei societăți comerciale aflate în zonă. Valoarea totală a prejudiciului produs este de aproximativ 7.000 de lei.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








