Schimbare majoră la ediția de anul acesta a festivalului internațional Cerbul de Aur?

cerbul de aur
Televiziunea română a solicitat, oficial, Primăriei Brașov, organizarea, în parteneriat, a ediției 2019 a Cerbului de Aur, care va avea loc în a doua parte a lunii august.
O delegație a TVR, formată din președintele-director general Doina Gradea, directorul festivalului, Smaranda Vornicu și managerul de proiect, Otilia Iancu, s-au întâlnit cu primarul George Scripcaru, pentru o primă discuție oficială referitoare la acest subiect.„
Am avut o întâlnire cu echipa de conducere a TVR și a festivalului Cerbul de Aur, care și-a exprimat astăzi în mod oficial intenția de a organiza ediția 2019 a festivalului Cerbul de Aur. Este foarte bine că vom continua acest parteneriat pentru un festival de marcă pentru Brașov și că avem aceste discuții mai devreme decât anul trecut și putem ordona lucrurile mai bine. Am stabilit deja grupul de lucru cu reprezentații Primăriei Brașov și ai TVR, la care se va alătura și Consiliul Județean Brașov.
Bugetul aprobat al TVR pentru această ediție a festivalului este de 6,5 milioane de lei, la care se va adăuga și co-participarea noastră, așa cum a fost și până acum. Le-am cerut partenerilor noștri de la TVR să facă o simulare și pentru o altă locație a festivalului, de exemplu arena Ion Țiriac, unde am avut deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European, în 2013.
Detaliile tehnice și etapele organizării festivalului vor fi discutate în grupul de lucru, iar în paralel noi vom derula detaliile procedurale care țin de oficializarea parteneriatului și a contribuției noastre la bugetul festivalului
“, a declarat primarul George Scripcaru.Ediția de anul trecut a Cerbului de Aur s-a desfășurat în Piața Sfatului, în perioada 29 august–2 septembrie, A fost a XVIII-a ediție a festivalului, desfășurată la 50 de ani de la prima ediție, și a fost o ediție dedicată Centenarului Marii Uniri. Invitații speciali ai festivalului au fost Gigliola Cinquetti, Paulo Bragança, The Humans, Andra, Flavius și Linda Teodosiu, Loredana Groza, Amy Macdonald, Horia Brenciu, Delia Matache, James Blunt, Nicole Scherzinger, Edvin Marton, The Motans, Eleni Foureira, Carla's Dreams.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










