ROMÂNII VULNERABILI PRIMESC AJUTOR ABIA LA FINALUL ANULUI: CÂND VOR INTRA BANII PE CARDURI

ROMÂNII VULNERABILI PRIMESC AJUTOR ABIA LA FINALUL ANULUI: CÂND VOR INTRA BANII PE CARDURI
Românii vulnerabili nu fac față măsurilor de austeritate
Românii cu venituri mici sunt loviți din plin: promisiunile de ajutor de la stat se amână, în timp ce prețurile cresc vertiginos. Cardurile de alimente o să fie încărcate abia la finalul anului. Asta în condițiile în care creșterea TVA a avut un impact direct asupra prețurilor alimentelor de bază în primele zile din luna, cât și în buzunarele românilor!
Măsurile de austeritate le-au luat românilor și puținul pe care îl mai aveau. Românii vulnerabili nu fac față măsurilor de austeritate iar statul a promis că o să vină cu un ajutor pentru ei, ajutor care vine însă mult prea târziu.
Cardurile de alimente vor fi încărcate abia la finalul acestui an și asta după ce s-au epuizat fondurile europene încă de anul trecut. Până atunci însă, oamenii trebuie să se descurce cum pot.
În România, aproape 2 milioane de români lucrează pentru un salariu minim pe economie, de 2500 de lei. Pentru acești oameni, dar și pentru pensionari, ajutorul era unul vital.
Citește și:
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
- 16:59 - Războiul se extinde în Orientul Mijlociu: Iranul a lovit și Azerbaidjanul. Rusia a anunțat că Iranul nu i-a cerut sprijin
- 14:30 - Un bărbat din Zărnești arestat după ce și-ar fi ucis fratele și a aruncat cadavrul în râu
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











