Risc ridicat de avalanșă în Munții Țarcu

Risc ridicat de avalanșă în Munții Țarcu
Salvamontiștii nu recomandă drumețiile în această perioadă
Riscul de avalanșă este ridicat în Munții Țarcu, iar autoritățile montane avertizează asupra unor riscuri majore pentru turiști și drumeți.
Stratul de zăpadă este instabil și extrem de sensibil, existând posibilitatea declanșării avalanșelor chiar și la o simplă traversare sau în urma unui zgomot mai puternic.
Reprezentanții Salvamont Caraș-Severin atrag atenția că, în special în masivele mari din Munții Țarcu, pereții abrupți favorizează formarea rapidă a avalanșelor.
„În masivele mari, în Munții Țarcu, există pereți abrupți unde avalanșele se pot forma extrem de ușor. Stratul depus de zăpadă este foarte sensibil, iar orice mișcare poate declanșa o avalanșă și, implicit, o nenorocire”, a explicat paramedicul Sebastian Lungu, din cadrul Salvamont Caraș-Severin, pentru Radio România Reșița.
Recomandări pentru turiști și drumeți
Salvamont recomandă evitarea traseelor de creastă și a zonelor abrupte până la stabilizarea condițiilor meteo și a stratului de zăpadă.
„Avalanșele se pot produce chiar de la o traversare sau de la un zgomot mai puternic, un ecou mai mare”, avertizează salvatorii montani.
De asemenea, vizibilitatea redusă, cauzată de vremea schimbătoare, sporește riscurile pe munte. Turiștii sunt sfătuiți să:
Munții Țarcu, parte a Carpaților Meridionali, formează o unitate montană distinctă în nord-vestul județului Caraș-Severin, fiind delimitați de văile Bistra (nord) și Timiș (vest). Cele mai înalte vârfuri sunt Căleanu (2.196 m) și Vârful Țarcu (2.190 m).
Cunoscuți drept „poarta vânturilor”, Munții Țarcu se remarcă prin vremea imprevizibilă, peisajele spectaculoase, lacurile glaciare și fauna bogată, care include ursul, lupul și râsul. Tocmai aceste caracteristici îi fac o destinație atractivă pentru turismul montan, însă în condițiile actuale precauția maximă este esențială pentru evitarea tragediilor.
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











