RECORD DE PASAGERI PE AEROPORTUL INTERNAȚIONAL BRAȘOV-GHIMBAV

RECORD DE PASAGERI PE AEROPORTUL INTERNAȚIONAL BRAȘOV-GHIMBAV
Creșterea traficului se datorează celor 22 de zboruri operate săptămânal
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav consemează un record de pasageri.
În luna iulie, acesta a fost tranzitat de peste 34.000 de persoane, anunță Radio România Braşov FM.
Numărul este cu aproape 30% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost aproape 27.000 de pasageri.
Creșterea traficului se datorează celor 22 de zboruri operate săptămânal, incluzând curse charter spre Creta, Rhodos, Antalya, Hurghada, Monastir și Tel Aviv, dar și curse regulate spre Londra, Budapesta și Dortmund.
De la inaugurare și până în prezent, aeroportul a înregistrat aproape 470.000 de pasageri, iar pragul de jumătate de milion va fi atins în curând, crede președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
Operatorul Wizz Air a anunțat și noi rute, anume Milano - din 28 octombrie 2025 și Roma - din 27 ianuarie 2026, fiecare cu câte trei zboruri pe săptămână, pe lângă destinațiile deja programate spre Napoli, Nurnberg, Memmingen și Katowice.
Frecvența zborurilor spre și dinspre Budapesta va crește la patru pe săptămână din 26 octombrie, iar spre și dinspre Londra la șase pe săptămână din 28 octombrie.
Destinația Dortmund rămâne cu două zboruri săptămânale.
Citește și:
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
- 10:24 - Crimă șocantă în județul Brașov! Bărbat arestat după ce și-a ucis fratele și a aruncat cadavrul în râu
- 09:59 - Orașele care interzic păcănelele vor rămâne și fără agențiile Loto. Un primar atacă legea „prost gândită”
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











