PREȘEDINTELE ZELENSKI ANUNȚĂ CĂ LUNI SE DEPLASEAZĂ LA WASHINGTON

PREȘEDINTELE ZELENSKI ANUNȚĂ CĂ LUNI SE DEPLASEAZĂ LA WASHINGTON
Șeful statului ucrainean a spus că țara sa sprijină o reuniune trilaterală cu SUA și Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că intenționează să se deplaseze luni la Washington pentru a discuta cu omologul său american Donald Trump, după întâlnirea acestuia din Alaska cu liderul rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, transmite Reuters.
Șeful statului ucrainean a spus că țara sa sprijină o reuniune trilaterală cu SUA și Rusia și a subliniat că Europa ar trebui să fie parte a discuțiilor în toate etapele.
''Ucraina își reafirmă disponibilitatea de a depune eforturi maxime pentru a realiza pacea'', a scris Volodimir Zelenski pe platforma X.
''Sprijinim propunerea președintelui Trump pentru o întâlnire trilaterală între Ucraina, SUA și Rusia. Ucraina accentuează că problemele cheie pot fi discutate la nivel de lideri și că un format trilateral este potrivit în această privință'', a adăugat el.
Trump și Zelenski au avut sâmbătă dimineață o discuție telefonică de peste o oră și jumătate, care s-a desfășurat în timpul revenirii liderului american la Washington, la bordul Air Force One.
Ulterior, Donald Trump a discutat cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer și secretarul general al NATO Mark Rutte, convorbirea durând ''puțin peste o oră'', conform unei purtătoare de cuvânt a executivului UE.
Potrivit Axios, în cele două convorbiri telefonice, Trump le-a transmis lui Zelenski și liderilor europeni că Vladimir Putin nu dorește o încetare a focului și preferă un acord cuprinzător de încheiere a războiului din Ucraina.
Întâlnirea din Alaska între președinții Donald Trump și Vladimir Putin nu s-a soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheind discuțiile fără a face vreo declarație despre o posibilă încetare a focului în Ucraina și fără a anunța rezultate concrete. AGERPRES
Citește și:
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
- 10:24 - Crimă șocantă în județul Brașov! Bărbat arestat după ce și-a ucis fratele și a aruncat cadavrul în râu
- 09:59 - Orașele care interzic păcănelele vor rămâne și fără agențiile Loto. Un primar atacă legea „prost gândită”
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











