Nereguli grave semnalate la vânzarea Petrom: Contract scris în defavoarea statului - Raportul Curții de Conturi

Nereguli grave semnalate la vânzarea Petrom: Contract scris în defavoarea statului - Raportul Curții de Conturi
Anca Alexandrescu a prezentat neregulile grave semnalate la vânzarea companiei
Dezvăluiri fără precedent în emisinea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS, despre jaful privatizării Petrom. Anca Alexandrescu a prezentat neregulile grave semnalate la vânzarea companiei. „În urma controlului s-au constatat abateri privind îndeplinirea clauzelor cuprinse în Contractul de privatizare nr. 5/2004”, arată Raportul Curții de Conturi din anul 2009.
„O să încep cu acest raport al Curții de Conturi, al departamentului X, care s-ar fi ocupat de privatizări. Am crezut că e scris la mișto X. Sunt auditori publici externi. Am o sinteză din 16.03.2009. Timp de 5 ani au fost puse așa-zise restricții. A fost făcut la finalizarea restricțiilor, împreună cu cei de la Ministerul Economiei. Pe de o parte, nu s-a făcut certificarea terenurilor. Instituția statului nu a monitorizat”, a spus Anca Alexandrescu.
Mihai Belu: „Elementul de noutate e prejudiciul. Referitor la terenuri, avem 25 milioane de dolari valoarea maximă. Sunt 2000 de ha teren care se vorbește la punctul 1. Nu se vorbește despre cele din jurul orașelor”.
Anca Alexandrescu: „Problema terenurilor, și este o informație bombă, până în anul 2019 nu era rezolvată. Aștept răspuns de la minister dacă acum s-a rezolvat”.
„Unele hotărâri de Guvern au fost date în 2004, cu o lună înainte de privatizare. Sunt 155 de concesiuni în această listă”, a spus Anca Alexandrescu.


Citește și:
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











