Cros caritabil pentru elevii calificați în etapa finală a "American Computer Science League"

The Beard Run
The Beard Run – crosul caritabil al treptelor organizat de asociația Beard Brothers Brașov se află la cea de a doua ediție și reușește să strângă un număr impresionant de participanți care rezonează cu cauza evenimentului. Aproape 200 de persoane s-au înscris la crosul ce va avea loc mâine, 11 mai, începând cu ora 10, sub Tâmpa.
Din 2001, elevii Colegiului Național de Informatică Grigore Moisil participă la American Computer Science League și se întorc în fiecare an cu rezultate demne de admirație.
Această participare presupune un cost de aproximativ 2500$/persoană pentru fiecare dintre cei 12 elevi care s-au calificat anul acesta în ultima etapă a ACSL de pe 25 mai, din Wayne Hills HS, New Jersey, SUA.
Beard Brothers Brașov susține performanța prin intermediul campaniei Bits For Education (BifE), iar cauza aleasă pentru crosul din acest an sunt elevii din echipa ACSL "Grigore Moisil".
Este cel de-al doilea eveniment de anul acesta organizat de ONG-ul brașovean ce își asumă misiunea de a schimba mentalități, pentru a-i susține pe tinerii informaticieni.
Weekendul ce tocmai a trecut au desfășurat un târg de obiecte meșterite cu drag de artiști locali și au reușit să strângă puțin peste 3000 de lei în urma acestuia.
Competiția sportivă aduce trasee diferențiate pentru amatori (cursă scurtă – 3 ture de traseu) și profesioniști (cursă lungă – 5 ture de traseu).
Traseul se desfășoară atât pe trepte cât și pe teren drept. Punctul de plecare este Apeductul Christian Kertsch, iar punctul de sosire este același cu startul. O singură tură are 2 km.
Și cei mici sunt așteptați la curse adaptate vârstei lor: copiii sub 7 ani, însoțiți de părinți, vor alerga 500 de metri, iar cei între 7 și 14 ani un kilometru.
Contribuția pentru participare este de 40 de lei/adult și 30 de lei/copil. Pentru înscrierile efectuate la fața locului se achită suplimentar 10 lei.
Toată suma strânsă în urma participării la cros va fi donată către elevii din echipa calificată în etapa finală a ACSL.
Le mulțumim mult sponsorilor, partenerilor, ambasadorilor și voluntarilor care ne sprijină în organizarea crosului.
Dacă vrei și tu să susții performanța alături de noi, te invităm să te înscrii la The Beard Run 2 și să alergi pe 11 mai pentru cei 12 tineri care ne vor reprezenta în SUA cu succes, suntem siguri.
Detalii pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/263991137857406/
Citește și:
- 14:04 - Jackpot uriaș la Joker: peste 10,6 milioane de euro în joc. Premii consistente și la Loto 6/49
- 13:21 - Tragedie în timpul serviciului: jandarm de 40 de ani, găsit fără viață pe stradă. Sindicatele acuză suprasolicitarea
- 13:02 - Lecția de condus care s-a terminat cu dosar penal: doi tineri, prinși băuți după două accidente
- 12:53 - Anca Alexandrescu acuză Sistemul că vrea să-l elimine pe Călin Georgescu: „Are Poliția de 2-3 ori pe zi la poartă. Este pus sub o presiune inadmisibilă”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News






_799d38831a.webp)




