Anchetă la Penitenciarul Codlea! Șapte deținuți au înghițit obiecte metalice

penitenciar codlea
Șapte persoane arestate preventiv, aflate în Penitenciarul Codlea, au ajuns, săptămâna trecută, la Spitalul Penitenciar din Rahova, după ce au înghițit obiecte din metal.
Potrivit
brasovtv.com
, deţinuţii ar fi recurs la această metodă în semn de protest faţă de faptul că ar fi fost agresaţi fizic, iar conducerea Penitenciarului Codlea nu ar fi luat nicio măsură. Cele șapte persoane, aflate după gratii, ar fi fost bătute pe 19 ianuarie 2019, dar purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Codlea, Liviu Matache, susține că nu se cunoaște motivul din cauza căruia deținuții au înghițit obiecte din metal.
"Șapte deţinuţi au înghiţit obiecte metalice şi, în urma prezentării la cabinetul medical al închisorii, s-a luat, joi, decizia de a fi transferaţi la un spital penitenciar în vederea acordării asistenţei medicale de specialitate. Ingerarea de obiecte reprezintă abatere disciplinară, sens în care a fost demarată procedura disciplinară împotriva celor 7 deţinuţi, pentru stabilirea motivului din cauza căruia au recurs la acest gest”
, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Codlea, Liviu Matache.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











