Apel 112 – Accident rutier pe DN11, între Lunca Câlnicului şi Chichiş (limita cu județul Covasna), în care sunt implicate două vehicule, anunță IPJ Braşov.

Din primele informații, în urma producerii accidentului rutier ar fi rezultat două victime. Se pare că sunt implicate o autoutilitară pentru transport marfa și un microbuz pentru transport persoane. Traficul se desfășoară în condiții normale.

UPDATE – Pe DN11, la km 100 m (limita cu județul Covasna) a avut loc o coliziune față-spate, în care au fost implicate 4 autovehicule, respectiv 3 autoutilitare destinate transportului de marfă și un microbuz pentru transport persoane. 

În urma producerii accidentului rutier au rezultat 2 victime, pasageri în microbuz, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

FOTO: DRDP Braşov

Articolul precedentVIDEO | Un nou caz de violență împotriva unui minor devine viral pe internet
Articolul următorCorona Wolves pierde, în prelungiri, meciul cu Csíkszereda