Tentativă de jaf la sucursala CEC Bank din Răcădău

FOTO: Facebook / Brașovul Civic

Sucursala CEC Bank din cartierul brașovean Răcădău rămâne atractivă pentru jefuitori. 

La doar câteva luni de la explozia bancomatului de la unitatea bancară respectivă, incidentul din decembrie a fost la un pas să se repete astăzi. Astfel, potrivit unor martori, un bărbat cu cagulă a intrat în sediul băncii, a fost observat de angajată, iar după câteva minute individul s-a speriat și a fugit, fără să ia nimic. Prin sistemul unic 112 au fost alertate autoritățile, care au sosit la fața locului pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.

„Astăzi, în jurul orei 16.00, IPJ Brașov a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană care avea fața acoperită și un obiect în mână a pătruns într-o unitate bancară, situată pe raza municipiului Brașov. Fără să exercite acte de violență și fără să-și însușească vreo sumă de bani, persoana în cauză a părăsit în fugă locația. Politistii efectuează verificări, în vederea identificării persoanei și stabilirii stării de fapt”, a declarat Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Articolul precedentPe DN 73 cântă cucul, nu se face nimic! Ministrul Transporturilor amenință!
Articolul următorFOTO + VIDEO Cel mai mare dinozaur din istorie, la Râșnov