FOTO Pompierii brașoveni au adus multă bucurie unei familii sărace!

isu
Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, împreună cu voluntarii ISU și Moș Craciun, au ajuns la o familie din localitatea Hărman, greu încercată, fără posibilități materiale.
Mama, împreună cu cei 3 copii, locuiesc într-o casă amenajată în incinta unei ferme, într-un fost hambar. Tatăl lor s-a stins din viața anul acesta, iar mamei îi este aproape imposibil să se descurce de una singură cu cei 3 copii.
Baiatul cel mare, în vârstă de 15 ani, a fost nevoit să renunțe la școală în clasa a V-a pentru a-și putea ajuta familia.
Ne-am mobilizat și am încercat să le facem sărbatorile mai frumoase dăruindu-le îmbrăcăminte, jucării, alimente, dulciuri, rechizite dar și un brad pe care l-am împodobit împreuna cu copiii.
Ilie, baiatul cel mic, a fost fascinat de mașina de pompieri primită și ne-a spus că vrea să salveze viețile oamenilor si că dorește să devină pompier. Totodată, la fel de mult s-au bucurat și ceilalti doi frați de cadourile primite.
Să dăruiesti un cadou perfect înseamnă să întelegi exact sufletul persoanei care îl va primi. Astăzi am trăit mari emoții alături de această familie și le-am promis că o să revenim la ei.
Multumim tuturor celor care au contribuit pentru a putea aduce un strop de fericire în sufletul acestei familii, în pragul sărbătorilor!
ISU BRAȘOV
[gallery td_select_gallery_slide="slide" td_gallery_title_input="FOTO: ISU BRAȘOV" ids="64264,64265,64266,64267,64268"]
Citește și:
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
- 17:22 - Cât de bogați sunt, de fapt, românii? Banca Națională și cei de la Institutul de Statistică vor să afle
- 17:18 - Trenul direct spre litoralul bulgăresc: ruta Kiev - București - Varna va fi lansată în această vară
- 09:38 - Elevii revin la școală miercuri, după vacanța de Paște
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











