Traian Băsescu: „România nu rezistă 72 de ore în fața rușilor. Nu avem echipamentele necesare”

Traian Băsescu
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că țara noastră nu are în prezent capacitatea de a rezista singură timp de 72 de ore în cazul unui atac militar din partea Rusiei, în contextul discuțiilor legate de capacitatea de apărare a României și de sprijinul NATO în cazul unui conflict regional.
Întrebat dacă România s-ar putea apăra timp de 72 de ore până la intervenția aliaților, fostul șef de stat a răspuns inițial: „Întrebaţi un general”. Ulterior, acesta a completat: „Nu, nu ne putem apăra 72 de ore, nu rezistăm, nu avem echipamentele necesare”.
Critici la adresa deciziei Curții Constituționale
Traian Băsescu a vorbit și despre rolul CSAT în aprobarea bugetelor pentru apărare și securitate națională. Fostul președinte a susținut că o decizie a Curții Constituționale a redus atribuțiile șefului statului în acest domeniu.
„Avizul se referă la finanţarea Armatei, a structurilor de securitate, servicii şi aşa mai departe. La un moment dat, n-am vrut să semnez, n-am vrut să semnez avizul pentru buget datorită alocărilor insuficiente. Din păcate, Curtea Constituţională a spus că şi ce dacă, merge şi fără avizul CSAT-ului”, a declarat fostul președinte la televiziunea publică. Acesta consideră că, în urma acelei decizii, responsabilitatea privind securitatea națională a fost mutată prea mult în zona executivului.
„În acel moment, Curtea Constituţională a luat din capacitatea şi responsabilitatea preşedintelui pentru securitatea naţională, pentru că a mutat-o la premier, care nu e ales. Azi e, mâine nu e”, a spus Traian Băsescu.
Apel pentru modificarea actualului sistem
Fostul șef al statului susține că ar trebui găsită o soluție prin care avizul CSAT pentru bugetele structurilor militarizate și de siguranță națională să devină obligatoriu.
„Aici va trebui găsită o soluţie, cu Curtea Constituţională, pentru ca avizul CSAT-ului pe bugetul structurilor militarizate, a structurilor de siguranţă naţională să fie obligatoriu de obţinut de către Guvern”, a mai afirmat acesta. Discuțiile despre capacitatea României de a rezista în cazul unui atac au reapărut frecvent după izbucnirea războiului din Ucraina, în contextul întrebărilor legate de timpul necesar pentru intervenția trupelor NATO.
Citește și:
- 18:02 - Anca Alexandrescu: „Se pregătește un partid prezidențial suveranist, cu ghilimele de rigoare”
- 17:40 - Dominic Fritz dezvăluie „planul B” al lui Nicușor Dan: ce se întâmplă dacă Guvernul Tomac nu trece de Parlament
- 15:27 - Planul pentru pace în Ucraina prinde contur. Liderii europeni au stabilit cinci condiții-cheie pentru un acord cu Rusia
- 13:39 - Curtea de Apel îl lasă pe generalul Gheorghiță Vlad fără telefon. Instanța a respins cererea șefului Statului Major al Armatei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














