Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că există informații conform cărora Armata Rusiei caută mercenari pentru a fi trimiși în război.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că există informații conform cărora Armata Rusiei caută mercenari pentru a fi trimiși în război.
„Avem informații că Armata rusă recrutează mercenari din alte țări, încercând să înșele cât mai mulți tineri pentru a se înrola. Știm că asta nu îi va ajuta. Așa că acum îi avertizez pe toți cei care vor încerca să se alăture ocupanților teritoriului nostru ucrainean. Aceasta va fi cea mai proastă decizie a vieții voastre. O viață lungă este mai bună decât banii care vă sunt oferiți pentru una scurtă”, a declarat Zelenski, într-un mesaj video postat pe Facebook în noaptea de joi spre vineri.
„Tuturor rușilor care mă pot auzi acum, vorbiți despre asta. Fiecare mamă care știe că fiul ei a fost trimis în războiul împotriva Ucrainei să verifice unde este fiul ei. Și mai ales acelea care nu își pot contacta copiii, cărora li s-a spus că au murit, dar nu au primit trupurile. (…) Noi nu am plănuit să luăm mii de prizonieri. Nu avem nevoie de 13 sau oricâte mii de soldați ruși morți. Nu avem nevoie de asta. Noi nu am vrut războiul ăsta. Noi vrem doar pace. Și vrem să vă iubiți copiii mai mult decât vă temeți de autorități”, a continuat președintele ucrainean.
El a menționat că s-a adresat Bundestagului, nu doar ca președinte, ci și ca un cetățean ucrainean, și a spus că va continua să vorbească în „parlamentele și piețele” statelor partenere, cât va fi nevoie pentru a opri războiul.
„Pentru a reface integritatea noastră teritorială. Pentru a reda, ucrainenilor și tuturor europenilor, pacea mult-așteptată. Simt că suntem tot mai bine înțeleși. În Europa, în lume, în diferite țări”, a afirmat el.
Zelenski a adăugat că a discutat și cu președintele francez Emanuel Macron.
„Întărim apărarea Ucrainei. Ne coordonăm pașii comuni spre pace. Sunt recunoscător pentru asta. Sunt recunoscător și președintelui Biden pentru noul sprijin eficient pentru țara noastră”, a spus el, adăugând că nu poate dezvălui toate detaliile.