Un nou caz de violență în şcolile din județul Braşov. De data aceasta, pe rețelele de socializare, două fete de 14 şi 13 ani sunt filmate când îşi împart pumni şi picioare chiar în incinta unității de învățământ. Incidentul s-a produs la Liceul Petru Rareş din localitatea Feldioara.
Deşi nu a fost făcută nicio plângere în acest caz, IPJ Braşov a anunțat că s-a autosesizat:
În urma apariției în mediul online a unor imagini în care pot fi observate două tinere, care s-ar agresa fizic reciproc, în curtea unei unități de învățământ din localitatea Feldioara, județul Brașov, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:
Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în vederea stabilirii și clarificării stării de fapt.
Persoanele în cauză au fost identificate ca fiind două tinere, în vârstă de 13 ani și 14 ani.
Acestea urmează a fi invitate la sediul subunității de poliție, împreună cu reprezentanții legali, în vederea parcurgerii procedurii legale, în astfel de cauze.