Vești bune pentru proaspeții părinți din Prejmer

newborn-baby-boy-sleeping
La propunerea consilierului local PMP, Cătălin Popa, noii părinți din localitatea brașoveană Prejmer vor beneficia, pentru copilul lor, de programul social implementat, deja, la Brașov, „trusoul pentru nou-născut”.
Mai exact, dacă măcar unul dintre cei doi părinți are domiciliul stabil în Prejmer, atunci familia va primi, de la Consiliul Local, câte un tichet în valoare de 1.500 de lei, în primele trei luni de viață ale micuțului. O altă condiție pentru a intra în acest program este ca beneficiarii să nu aibă datorii la bugetul local. Cătălin Popa a menționat că în perioada imediat următoare se va lucra la documentația programului, astfel ca acesta să fie pus în practică de la începutul anului viitor. O creșă la Prejmer este un alt proiect pentru comunitate anunțat de consilierul local al Partidului Mișcarea Populară. Acesta spune că pentru construirea unei creșe s-a ajuns, deja, la un acord în Consiliul Local. Sursa de finanțare va fi anunțată în perioada imediat următoare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














