O sportivă medaliată la gimnastică aerobică a fost victima unui tânăr îndrăgostit de ea, scrie Monitorul de Făgăraș.
Mirela Frâncu din Comăna de Sus a fost la un pas de moarte după ce Stoica Florin Gheorghe din Ticușu Vechi a tras cu arma în locuința tinerei. S-a întâmplat în urmă cu o lună, mai précis în zorii zilei de 24 septembrie 2022. Deși a fost un caz grav și revoltător, acesta n-a fost făcut public de către oamenii legii prin intermediul vreunui comunicat de presă. Agresorul a fost arestat atunci pentru 30 de zile.
Filmul tragediei
Familia tinerei sportive a relatat, pentru Monitorul de Făgăraș, cum s-au petrecut faptele când a văzut că agresorul este liber.
- ,,Am trecut prin momente cumplite, nici acum nu ne-am revenit. Ne-am trezit sub gloanțe. Era în jur de ora 5.00 în dimineața de 24 septembrie. Dormeam la acea oră, în cameră cu Mirela. A tras cu carabina în geamuri. Gloanțele au ricoșat în tavan, din care s-au prăvălit bucăți de tencuială peste Mirela în pat. Noroc că eram în pat întrucât dacă eram în picioare ne secera, ne omora. Avem geamurile cu 3 sticle și au oprit gloanțele că altfel ajungeau și la vecini prin oalele cu mâncare. Bucăți din gloanțe au căzut prin pat și prin cameră, lângă fetiță“ a relatat Maria Frâncu, mama sportivei.
Amănunte, AICI