S-a urcat băut la volan deși avea permisul suspendat tot pentru consum de alcool

S-a urcat băut la volan deși avea permisul suspendat tot pentru consum de alcool
Instanța a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile
Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În fapt, la data de 13 septembrie 2022, în jurul orei 22.40, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea un autoturism pe strada Egretei, din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,14 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are reținut permisul de conducere, acesta fiind cercetat în cadrul unui alt dosar penal, întrucât, la data de 19.02.2022, a fost depistat conducând un autovehicul având o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, cadrele de poliție au stabilit faptul că, la data de 13 septembrie a.c., bărbatul în cauză ar fi fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale, iar autovehiculul condus nu posedă poliță RCA.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar ulterior, la data de 14 septembrie 2022, instanța a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:26 - Liderii statelor din formatul B9 își afirmă hotărârea “de a construi NATO 3.0, prin promovarea unei Europe mai puternice în cadrul alianței”
- 16:19 - Crucea Roșie Română a lansat un program național de instalare a unor defibrilatoare în spaţii publice
- 15:59 - Restricții pe DN1, între Ploiești și Brașov. Traficul va fi afectat aproape o lună
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














