Actualitate· 2 min citire

Proiectul Legii offshore, dezbătut în comisiile de buget și industrii

Proiectul Legii offshore, dezbătut în comisiile de buget și industrii

Proiectul Legii offshore, dezbătut în comisiile de buget și industrii

Realitatea de Brasov
Scris de Realitatea de Brasov Publicat: 17 mai 2022, 08:25

În 11 mai, proiectul a fost adoptat de Senat

Proiectul legii offshore va intra marți în dezbaterea comisiilor de buget, finanțe și pentru industrii ale Camerei Deputaților.

Ședința comună a comisiilor de specialitate este programată să înceapă la ora 10:00 cu dezbaterile asupra acestui proiect în vederea întocmirii raportului. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților din această săptămână, pentru a fi dezbătut sub rezerva depunerii raportului din partea comisiilor de specialitate.

În 11 mai, proiectul a fost adoptat de Senat, ca primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.

Proiectul legii offshore, care a fost depus pe 15 aprilie la Parlament, reglementează operațiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât la perimetrele petroliere offshore, cât și onshore de adâncime și stabilește că statul român va avea drept de preempțiune la achiziția gazelor naturale.

Actul normativ este semnat de liderii celor trei partide din coaliția de guvernare - președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, precum și de ministrul Energiei, Virgil Popescu, și de liderul grupului minorităților reprezentate în Parlament, Varujan Vosganian.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate