Percheziții în județele Brașov și Olt. Prejudiciu de 130.000 de lei

Percheziții în județele Brașov și Olt. Prejudiciu de 130.000 de lei
Suspecții sunt acuzați de înșelăciune
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, 4 în județul Brașov și unul în județul Olt.
Perchezițiile au fost efectuate la sediul social și punctele de lucru al unei societăți comerciale și locuința administratorului entității economice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținându-se faptul că, în perioada martie 2023-2024, un bărbat de 41 de ani, domiciliat în municipiul Brașov, județul Brașov, a indus și menținut în eroare un gorjean, având calitatea de mandatar al unei societății comerciale, din județul Gorj, cu privire la faptul că îi va realiza studiul de soluție și va obține toate autorizațiile necesare pentru construirea unui parc fotovoltaic, prejudiciul fiind de 130.000 lei.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.
Urmare a probatoriului administrat s-a dispus reținerea bărbatului de 41 de ani, administrator în fapt al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii înșelăciune, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:13 - IGPR: Peste 160 de testări pozitive în rândul șoferilor, efectuate de polițiști în noaptea de 1 spre 2 mai
- 10:31 - Premieră la Tribunalul București. Secție specială pentru dosarele cu minori din 1 iunie 2026
- 10:27 - Vreme neobișnuit de rece sâmbătă, 2 mai: ploi, vânt puternic și temperaturi de doar 7 grade în unele zone din țară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














