Noaptea Cercetătorilor, astăzi, la Universitatea Transilvania

Afis Noaptea Cercetătorilor
Experimente trăsnite, știință interactivă, fenomene curioase, vânătoare de comori, concursuri cu premii, expoziții și tururi ghidate, adică Noaptea Cercetătorilor la Universitatea Transilvania!
Vineri, 27 septembrie 2019, între orele 17.00 -21.00, Institutul de Cercetare - Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, situat pe strada Institutului nr. 10 din Brașov organizează
Noaptea Cercetătorilor
, un eveniment marcat în toate țările membre ale Uniunii Europene.Studenții și cadrele didactice ale universității noastre vă invită la treasure hunt, quiz și proiecții de film documentar. La aceste activități se adaugă tururi ghidate în laboratoarele institutului unde puteți vedea roboți mobili, imprimante 3D, drone, mașini de curse realizate de studenții universității și diferite echipamente de cercetare. Vizitatorii pot participa la work-shopuri de scriere creativă, ateliere de traducere, jocuri de comunicare și concursuri de creativitate.Vor fi concursuri de cultură generală interactive și tombolă cu un premiu la „înălțime”: un tur desupra orașului cu elicopterul! Cei mai mici dintre vizitatori sunt invitați să „cerceteze” lumea LEGO iar cei care vor un selfie de invidiat se pot fotografia alături de un urs polar în mărime naturală sau într-un monopost de primă clasă.
Pentru a ajunge mai ușor la Institut, în intervalul desfășurării evenimentului, RATBV a suplimentat frecvența liniei 24 care va circula din jumătate în jumătate de oră din Livada Poștei.
Intrarea la eveniment este liberă pentru toți participanții! Noaptea Cercetătorilor este un eveniment anual, care se organizează în ultima zi de vineri din luna septembrie în peste 300 de oraşe europene, pentru a sărbători cunoaşterea, descoperirile şi beneficiile cercetării. Programul evenimentului este disponibil la adresa: https://www.unitbv.ro/noaptea-cercetatorilor/program.html
Citește și:
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
- 20:48 - Imagini în premieră din buncărele subterane ale Kievului. De unde a condus Zelenski rezistența Ucrainei
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_fa0439aeae.webp)








