Nereguli grave în Piața Stupini! Tone de fructe și legume au fost confiscate

Fresh organic vegetables at local farmers market
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, cu sprijinul Poliției Municipiului Brașov, au organizat și desfășurat vineri, o acțiune preventiv-reactivă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale în domeniul comerțului cu legume-fructe.
Oamenii legii au verificat certificatele de producător, dar şi faptul dacă marfa are acte de provenienţă şi se eliberea documentel fiscale pentru tranzacţiile efectuate. Neregulile nu au întârziat să apară, astfel că, poliţiştii au dat amenzi de aproape 135.000 de lei şi au confiscat peste două tone de legume şi fructe și sute de litri de băuturi.„
Cu această ocazie, au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 134.500 lei, dintre care 17 pentru nerespectarea Legii nr. 12/1990-Rep. privind protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicite, 2 pentru nerespectarea O.U.G. 28/1999-Rep. privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 1 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol
”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.De asemenea, au fost confiscată cantitatea de 2.5 tone kg legume și fructe, cantitatea de aproximativ 530 litri băuturi alcoolice și non-alcoolice, precum și suma 790 lei.
Citește și:
- 07:51 - Ana Maria Păcuraru: Frustrarea lui Trump în fața opțiunilor militare limitate împotriva Iranului: între presiune maximă și riscul escaladării regionale
- 07:23 - Peste 5.000 de zboruri au fost anulate pe coasta de est a SUA, în urma ninsorilor puternice
- 07:12 - Atac cu explozibil în centrul Moscovei: un ofițer de poliție ucis și alți doi răniți
- 07:06 - „Reformele sărăciei” scot polițiștii în stradă: PROTEST de amploare de la ora 17.00, la ușa lui Bolojan
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News









_3160d431a9.webp)

