Fiecare zi este specială și merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puțin știute, în orice zi a anului există cel puțin o sărbătoare demnă de atenție, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât și de extindere a ariei de cunoaștere sau de sporire a gradului de conștientizare.
Fiecare zi este specială și merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puțin știute, în orice zi a anului există cel puțin o sărbătoare demnă de atenție, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât și de extindere a ariei de cunoaștere sau de sporire a gradului de conștientizare.
Ziua plecatului mai devreme de la birou
Cine nu-și dorește să plece mai devreme de la birou și să se bucure de o întreagă după-amiază liberă? Și cât de frustrant este, în lunile de iarnă, când mergi la birou pe întuneric și te întorci acasă, după terminarea programului, tot pe întuneric? Ziua de 2 iunie este o zi în care plecatul devreme de la birou devine regulă.
Ziua a fost înființată la inițiativa lui Laura Stack, specialistă în productivitatea angajaților. Stack a observat că americanii muncesc circa 49 de ore pe săptămână și cu circa 350 de ore mai mult pe an decât majoritatea europenilor, o constatare care se poate dovedi periculoasă din mai multe motive.
În primul rând, cu cât sarcinile sunt realizate mai repede, cu atât mai profitabilă și mai productivă este afacerea. În al doilea rând, prin însăși natura sa, munca îi face pe angajați ca în cea mia mare parte a timpului să-și dorească să fie într-un alt loc, ceea ce duce la distragerea atenției și la productivitate scăzută.
În al treilea rând, zilele interminabile petrecute la birou se pot dovedi descurajante, acționând ca un factor demotivant, care-i face pe angajați să muncească într-un ritm lent și să realizeze mult mai puțin decât dacă s-ar simți bine la locul de muncă.
Ziua plecatului mai devreme de la birou este un stimulent pentru angajați, care își vor termina astfel treburile înainte de termenul limită, făcând un efort conștient de a crește eficiența și productivitatea astfel încât să poată merge mai devreme acasă.
O astfel de strategie managerială - de a le permite angajaților să meargă acasă imediat ce și-au terminat sarcinile - s-a dovedit benefică atât pentru angajați, cât și pentru angajator, o situație mutual avantajoasă pentru ambele părți.
Se dovedește din nou adevărată teoria potrivit căreia, angajații fericiți sunt în general mai eficienți și mai productivi și răspund mai bine la încurajări pozitive, decât la cele negative. O cantitate mai mare de muncă realizată într-un timp mai scurt este benefică companiilor care încearcă să-și crească profiturile, precum și societății per ansamblu.
Un alt efect pozitiv al acestei strategii manageriale este crearea unui sentiment de empatie între colegi, precum și între angajați și șefi, care duce la o cooperare mai bună, iar apoi la o productivitate crescută.