Secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Iulian Fota, a salutat, sâmbătă, într-o discuție cu senatorul SUA Robert Portman, materializarea deciziei de sporire a prezenței militare a Statelor Unite pe teritoriul țării noastre, vorbind, totodată, și despre angajamentul României, alături de alți actori europeni, privind consolidarea rezilienței Republicii Moldova, prin măsuri concrete și contracararea efectelor agresiunii ruse asupra Ucrainei, informează MAE, într-un comunicat.
Secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Iulian Fota, a salutat, sâmbătă, într-o discuție cu senatorul SUA Robert Portman, materializarea deciziei de sporire a prezenței militare a Statelor Unite pe teritoriul țării noastre, vorbind, totodată, și despre angajamentul României, alături de alți actori europeni, privind consolidarea rezilienței Republicii Moldova, prin măsuri concrete și contracararea efectelor agresiunii ruse asupra Ucrainei, informează MAE, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, discuțiile s-au concentrat pe evoluțiile de securitate complexe din regiune, generate de agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei și pe implicațiile acesteia asupra securității europene și euroatlantice.
"Secretarul de stat Iulian Fota s-a referit la importanța susținerii bipartizane a relației transatlantice, la semnificația Parteneriatului Strategic româno-american, care, în anul 2022, aniversează 25 de ani, precum și la importanța menținerii cooperării strânse pentru consolidarea acestuia. Oficialul român a subliniat importanța prezenței Aliate pe teritoriul României, precum și necesitatea consolidării acesteia conform deciziilor de la Summitul extraordinar NATO, din 24 martie 2022. În context, a salutat materializarea deciziei de sporire a prezenței militare a SUA pe teritoriul țării noastre și s-a referit la relevanța constituirii Grupului de Luptă al NATO din România, în cadrul căruia Franța are rolul de națiune-cadru. Totodată, secretarul de stat român a subliniat importanța evoluțiilor din Marea Neagră pentru interesele Aliate", a menționează comunicatul citat.
Secretarul de stat din MAE român a prezentat detaliat eforturile depuse de România în vederea susținerii Ucrainei, cu accent pe palierul umanitar și al sprijinului acordat refugiaților ucraineni, referindu-se la implicarea activă a României în facilitarea exporturilor ucrainene de cereale, acțiune relevantă atât pentru susținerea securității alimentare a celor mai vulnerabile state, cât și pentru menținerea viabilității economiei ucrainene.
"În cadrul discuției cu senatorul american, secretarul de stat Iulian Fota s-a referit și la angajamentul României, alături de alți actori europeni, pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova, prin măsuri concrete, și contracararea efectelor agresiunii ruse asupra Ucrainei vecine, în condițiile numărului foarte mare de refugiați prezenți pe teritoriul său. A fost subliniată importanța susținerii parcursului pro-european al Republicii Moldova și a măsurilor cu efecte tangibile pentru toți locuitorii Republicii Moldova", relatează MAE.
Cei doi oficiali s-au referit la prioritățile Summitului NATO de la Madrid, din luna iunie 2022, cu accent pe importanța adoptării unor decizii care să reconfirme rolul Alianței rezultat din obiectivul său principal, apărarea colectivă și consolidarea relației transatlantice, a mai menționat sursa citată.
Întrevederea senatorului SUA Robert Portman (Republican - Districtul Ohio) de la București a avut loc în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează în mai multe state europene.