Localnic din Gârcini, în arest după ce a amenințat cu moartea un polițist și mai mulți jandarmi

Localnic din Gârcini, în arest după ce a amenințat cu moartea un polițist și mai mulți jandarmi
Actele de urmărire penală au fost realizate de Poliția Municipiului Săcele
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov dă următorul comunicat de presă:
S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană cu privire la săvârșirea a șase infracțiuni de ultraj prin amenințare, prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C.pen., raportat la art. 206 alin. (1) C.Pen., situația de fapt fiind următoarea:
La data de 22.02.2023, o persoană de sex masculin a amenințat cu moartea, având un topor în mână, pe un agent de poliție și pe cinci jandarmi care au intervenit la locuința sa în urma unei sesizări 112 privind acte de violență domestică.
La data de 24 februarie 2023, Judecătoria Brașov a admis propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate de Poliția Municipiului Săcele, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:25 - Noul Guvern de la Budapesta verifică banii trimiși maghiarilor din România! Se anunță audituri și anchete
- 20:35 - Lovitură pentru CFR Cluj! Edi Iordănescu a intrat pe lista Ucrainei pentru postul de selecționer
- 19:42 - Guvernul României, în așteptare! Discuțiile pentru premier încep după Summitul B9
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














